Viata in curcubeu

Fie in reviste, fie la televizor(in special la programele informative) sau in jurul nostru, ostentativ sau nu, cineva isi plange de mila. Numesc asta "umilirea experientelor negre", experiente care, indeniabil, au un scop, au menirea de a aduce o schimbare, de cele mai multe ori, paradoxal, pozitiva; dar cumva, ignoram acest "mic" aspect.
O lume infailibila, lipsita de griji, ma duce inevitabil cu gandul la egoism, insensibilitate, pentru ca incinereaza cele mai nobile sentimente. Daca n-ar exista situatii grele in viata noastra n-am sti sa apreciem starile sufletesti ce ne bucura sufletul.
Se intampla sa cred ca cel mai greu moment din viata cuiva e acela cand pierde pe cineva drag. Dar...chiar si acel moment aduce un cadou dulce cu sine, e ca un nor alb ce desi acopera soarele, daruieste lumina: dorinta de a fi mai bun, mai iertator cu cei din jur, de a-i ajuta mai mult si de a le arata iubirea si aprecierea ta. Si nu post-mortem.
Zi de zi, lacrima cu lacrima, grimasele involuntare, ochii inclestati, caracterul nostru se construieste, relevand cele mai profunde, calde si imperioase parti ale umanului din noi.
Si atunci ma intreb, precum odinioara Aristotel incerca sa ajunga la cunoasterea autentica, "de ce"? De ce ne compatimim? pentru ca avem impresia ca notiunea de "fericire" este ireala si a fost creata din sentimente de sadism pentru sentimente de frustrare. Si suntem ferm convinsi ca ea nu exista, pentru ca noi n-am simtit-o; paradoxal, in subconstientul nostru indelebil intrezarim o reala fericire, dar, de fiecare data, la celalalt. Si ne pare atat de departe, incat nici nu visam s-o atingem vreodata...
Dar e chiar in fata noastra, in flori, in cerul instelat, in zambetul unui copil, in fulgii de nea si frunzele tomnatice, in iubire, in culori.
Coboara ochelarii de soare si indrazneste sa privesti soarele in ochi!
Multi se compatimesc nestiind ca sub zambetul persoanei de alaturi se ascunde un trecut ranit si crud, doar ca el a avut dorinta si puterea de a fi propriul sau erou!
Acela va simti viata ca pe o experienta "traita" spre sfarsitul ei, pe cand ceilalti au fost morti de la inceput!

*articol publicat cu ceva ani in urma, in revista liceului, ca raspuns la randurile unei colege.

Si pentru ca am lipsit atat de mult, va zic acum, chiar daca un pic mai tarziu, Hristos a inviat!