Cu alti ochi

Traiesc intr-o societate in care moralitatea e la loc de cinste, in care normalitatea nu isi gaseste locul in principiul majoritatii, ci sub semnul firescului, acest firesc despre care Dan Puric vorbeste atat de frumos, amintindu-ne permanent cine suntem.
Traiesc intr-o societate in care progresul inseamna sa-mi intorc fata catre Dumnezeu, catre lumina. Altii vad in progres inventiile si inovatiile tehnologice sau moda. O astfel de lume ne e servita prin toate mijloacele posibile; dar ea e una ce ne ofera, fara doar si poate, sentimentul neapartenentei- incercam sa ne adaptam, sa ne comportam altfel. Nu suntem noi. E numai efectul lumii asupra noastra. Efectul nostru asupra lumii care ar fi? Ar fi sa mergem intr-o biserica, sa ne rugam. Kahlil Gibran spune: "Rugaciunea este cantecul sufletului." In fata lumii, din frica, lasitate, rusine sau ipocrizie suntem uneori altceva decat noi insine. In fata lui Dumnezeu ne descoperim, ne recitam, ne intelegem menirea.
Eu traiesc intr-o societate in care totul este in relatie cu Dumnezeu. Suna frapant pentru unii, ma gandesc- aceste afirmatii. Si ma grabesc sa precizez- despre Romania vorbesc. Dar iarasi spun: realitatea ta nu e si realitatea mea. Un exemplu banal- uitati cum unii pun o atitudine fireasca de a respinge avortul, care nu e decat o crima rascolitoare, de a respinge homosexualitatea, aceasta orientare sexuala nefireasca si divortul, care formeaza traume atat in parteneri cat si in copii, sub semnul intolerantei. Uitati cum iubitorii de frumos, de moralitate sunt etichetati in mod negativ. Pe unii ii vor duce prin aceste etichete in societatea lor. Noi, restul, vom ramane in comunitatea noastra.