Fata in fata. In loc de o privire calda, niste ochelari de soare. Gesturi regizate. Pana si miscarile buzelor tale care vorbesc cu nesimtire de sentimente, de noi cei de alta data imi par automatisme.
Superficialitate. Si doare.
Un zambet la fel de rece. Zambetul nu e nici pe jumatate zambet fara profunzimea calda a privirii.
Cu sufletul zdrelit, imi carpesc drum spre casa. Dulce casa, chiar daca imi vei fi doar adapost lacrimilor..
Cineva ma trage de maneca. O, nu! Tot eu!.. imaginea mea reflectata in lentilele nenorocitilor de ochelari!
Dar, de data asta, dau sa plec curajoasa; hotarata! Nu mai vreau.
Din spatele ochelarilor negri...o lacrima ce coboara timid, imi vorbeste. Si ma opresc; ma topesc.
Acum spune-mi, orgoliul iti imbraca slabiciunile, dar iti opreste lacrimile?
Postări
categoric!
RăspundețiȘtergere